Aveam o discuție acum ceva vreme cu o prietenă referitor la beneficiile terapiei.
Pe lângă faptul că recomand oricui să facă terapie personală, știu că am spus un lucru care m-a suprins și pe mine.
Eu am descoperit în propria mea terapie că eu eram de fapt cel mai mare bully al meu. Cum vorbeam cu mine înainte de a conștientiza asta, Sfinte Sisoe!
Sunt ca profesie specialist în comunicare și zău dacă realizam cum îmi vorbeam mie. Era atât de automat procesul, că făcea parte din mine.
Înainte de a merge la psihoterapeut și de a face formări în domeniu, nu știam real ce înseamnă blândețea față de sine. Nu știam ce înseamnă acceptarea.
Mai nou, și la noi bullyingul se pedepsește conform legii, dar oare câți dintre noi n-ar trebui să ispășim “propriile pedepse”?
“ Nu știi să faci asta! Nu ești bun de nimic!Cât de gras/grasă ești! Cum poți să ieși din casă în halul ăsta?!Ce față ai!Normal că nu vrea nimeni să iasă cu tine!”
Și lista poate continua.
Cel mai îndelung dialog și cea mai/cel mai ștrașnic partener de discuție ne suntem noi nouă. Iar atunci când suntem în mijlocul discuției nu avem cum să ne și observăm discutând, decât dacă n-am făcut deja asta în prezența altcuiva neutru. Nu prieten, nu amic sau cineva care are un beneficiu din schimbarea noastră.
Ține minte bine, cel mai mare bully (insultator sau nu știu cum să traduc) al tău ești chiar tu.
Nu mă crezi? Notează timp de câteva zile tot ce-ți spui tu ție și apoi vino și spune-mi că aberez.
Te provoc!
Relația cea mai importantă a vieții tale este a ta cu tine! Încununeaz-o!
Educația relațională este o alegere!
