Oare câte relații?

Oare câte relații nu s-ar salva dacă partenerii ar fi conștienți că dragostea are la baza sa un scop ascuns, acela de a vindeca rănile copilăriei?

Câte etape nu s-ar rezolva împreună dacă am conștientiza încă de la început că partenerul este o persoană cu calități și defecte, că este tot o persoană rănită care luptă în sinea sa tot pentru vindecarea acelorași răni și dacă ar înceta să-l vadă ca pe un salvator?

Cât de mult ar înflori iubirea dacă partenerii ar înțelege că este nevoie de antrenament pentru a ne manifesta într-o manieră constructivă în cuplu și pentru a gândi înainte să vorbim?

Câte relații ar fi salvate dacă partenerii ar accepta dificultatea de a construi o relație conștientă și fericită?

Și asta mă duce cu gândul la cum acum vreo lună, în timp ce susțineam o sesiune individuală, în cabinetul de lângă mine un coleg avea o sesiune de terapie de cuplu. Cred că 60% din timp cei doi participanți în terapie, au țipat încontinuu unul la celălalt. Citisem undeva și nu prea înțelesesem atunci la ce se referă, însă autorul spunea că atunci când cuplurile apelează la terapie, multe dintre ele și-au pierdut deja baza a ceea ce înseamnă respect și încredere. Scopul extrem de dificil al terapeutului este să creeze un spațiu de siguranță și creștere. Pentru multe cupluri este prea târziu.

Conform teoriei Imago, noi ne îndrăgostim de persoana care deține partea sinelui pe care noi am pierdut-o (de obicei) în procesul socializării ( undeva între 6-9 ani). Cei raționali se îndrăgostesc de cei care sunt mai emoționali și așa mai departe.

La asta se referă oamenii care spun, în perioada de îndrăgosteală, că ei 2 sunt ca un întreg. Ce se simte de fapt este de fapt reîntregirea cu sinele pierdut. Însă ce nu știu îndrăgostiții este că după ce consideră că au “căștigat reduta, atenția, iubirea etc” și că acum formează o relație sigură, atenția lor se mută în alte domenii ale vieții și lasă inconștientul să pătrundă în cuplu. Și uite așa relația intră pe un tărâm inconștient.

Acum fiecare știe cât de mult își acceptă părțile ascunse din sine. Adică fix cele de care, conform teoriei, s-a îndrăgostit.

Astfel, “este așa deștept și inteligent” se transformă “Este atât de neatent/ Niciodată nu-i pasă de emoțiile mele” sau din “Este atât de jovial și distractiv” se transformă în “Este imatur și iresponsabil”.

Ți se par cunoscute răsturnările astea de situație?  Nu minți! Mie-mi sunt extrem de cunoscute.

Conform teoriei Imago, natura a pus împreună “două persoane total incompatibile, care au fost rănite în același stadiu de dezvoltare, și cărora le lipsesc anumite părți opuse ale sinelui, cu scopul de a primi ceea ce nu au primit în procesul de dezvoltare și pentru a regăsi părțile din ei înșiși pe care le-au pierdut. Dar majoritatea cuplurilor nu dețin acest secret și, în loc să coopereze cu natura, se rănesc și se văd mai degrabă ca dușmani, ceea ce creează nesiguranță în relație” – (Luguet, 2007).

Lupta de puterea apare inevitabil atunci când iubirea romantică dispare.

Zilele astea meditez la întrebarea: Oare de ce câteodată ne trezim abia când este prea târziu?

Ține-ți inima sus!

Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.

Cu drag,

Laura

Articole similare

Un comentariu

Lasă un răspuns