Când cititul face mai mult rău decât bine

Am întâlnit situații în viață în care mi-aș fi dorit ca omul din fața mea să nu fi citit cărțile pe care le-a citit, deoarece am văzut (și realitatea confirma) că n-au adus nimic bun ci mai degrabă. Și mă întrebam oare de ce așa? De ce pentru unii cărțile sunt aur pur iar pentru alții sunt aproape degeaba, bine, unele cărți. Să nu generalizez.

Apoi am realizat că acei oameni care mai bine n-ar citi, nu fac decât să caute confirmări ale convingerilor lor. Dacă de exemplu există dificultăți în a forma un cuplu și credința subconștientă este că ” toți bărbații înșeală” sau whatever, atunci în orice carte despre cupluri, atașamente, comunicare în cuplu etc, ei vor identifica doar acele părți cu care rezonează. Și nu doar în cărțile alea ci în toate. Asta în condițiile în care ei n-au lucrat la rădăcină. Oriunde vor găsi un pasaj care va spune de exemplu ” unii bărbați aleg să rămână fideli întreaga viață partenerei lor” replica lor va fi „ahaa!! Știam eu! Deci bărbații înșeală”.

Și? A citit degeaba! Și-a făcut mai mult rău decât bine validându-și și întărindu-și și mai tare convingerea.

Degeaba dai cu aspiratorul și speli covorul cu apă cu miros de levănțică dacă dedesubt e băgat rahățel cu lopata.

Ei suntem tot noi.

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Cu drag,

Laura

Articole similare

Un comentariu

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.