Ieri am avut o zi de cacao

Ieri, cu mici excepții, am avut o zi de cacao.

Am fost întoarsă de parcă mi se scufundaseră toate corăbiile. Nu mi-a convenit nimic, excepție făcând momentul în care m-am uitat pe fotografiile din copilărie. Mi-a fost greu să-mi privesc iubitul în ochi. Aveam impresia că tot ce face este greșit, chiar dacă el programa în treaba lui. Îmi venea să-l cert. Observându-mă de ce simt nevoia să-l cert, am realizat că doar ca să ies eu din starea mea.

Furia îți da importanță și putere.

Dar am ales ceea ce aleg de fiecare dată când am zile proaste, să-l anunț. Să mă retrag în lumea mea și să-mi accept starea. Să spun celor cu care sunt în contact “astăzi nu”.

Nu mă băgați în seamă sau dacă e nevoie să o faceți, limitați cât mai mult interacțiunea.

Nu o luați personal. Mă pot lega de orice mărunțiș, fără motiv. Găsesc eu unul.

Astăzi mi se par toate de-a indoaselea și nimic nu-mi convine. Stay away!

Astăzi am nevoie să-mi descarc încărcătura nervoasă și nu vreau s-o fac pe altcineva. E a mea, însă am nevoie de spațiu.

Până să găsesc metoda asta acum mulți ani, generam certuri aiurea. Mă simțeam bine pe moment, însă apoi se acumula pe lângă încărcătura nervoasă și vina că am “pedepsit” pe cineva aiurea.

Ce se întâmpla atunci? Nu știam să fac diferența între emoțiile, acțiunile mele (și să mi le asum) și influența celorlalți. Târziu am învățat că astea se numesc limite. Deci nu știam unde mă “termin” eu și de unde “încep” ceilalți. De multe ori ei erau responsabili de frustrările mele, ceea ce e profund greșit. Însă trebuie să avem exercițiu delimitării propriilor limite, a cunoașterii nevoilor și a asumării responsabilității.

E un exercițiu și o practică pe care o recomand: “Azi nu!” Să semnalizezi și să le spui celorlalți cum te simți și ce nevoie ai de la ei.
Dar ca să poți face asta trebuie să te oprești, să te uiți la tine, să te accepți așa “nașpa”, să vezi cu sufletul ce ai nevoie și apoi să te relaxezi știind că e doar o zi.

În timp ce scriu rândurile astea, vecinii se ceartă și trântesc lucruri prin casă. Acum 3 săptămâni cred, am chemat poliția reclamând violența domestică. Au venit, au vorbit cu ei și deși și polițiștii au auzit ce scandal monstru era la ei, ambii au negat ca ar fi ceva. Se băteau. Inițial am crezut că unul îl bătea pe celălalt. Ulterior i-am auzit având un dialog și am înțeles că se bat parte în parte. Cred că voi mai chema încă o dată poliția dacă va degenera cearta, dar tot n-au ce să le facă. Dacă atunci era carantină și erau, să spunem, blocați, acum sunt “liberi”.

Însă nu despre libertate este vorba, ci despre cunoașterea propriilor limite și asumarea lor. Când crezi că ceilalți sunt responsabili ptr bunăstarea ta, ajungi să ceri cu forța și chiar să impui să ți se satisfacă nevoile.

Și dacă ieri a fost o zi “azi nu!” astazi e o zi cu da. Totul trece!

Iar dacă ai o zi mai “proastă” decât de obicei, vezi dacă o poți declara ca “astăzi poate!” sau “astăzi nu!”.

Numai nu-ți “pedepsi” apropiații ptr amalgamul de emoții care-ți aparțin.

Iar asta este una dintre regulile de aur dintr-un cuplu, Să-ți cunoști limitele și să ți le expui! Celălalt nu e responsabil de încălcarea lor atunci când nu le știe, e responsabil de încălcarea lor când le știe și totuși alege să treacă peste.

Educația relațională este o alegere!

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.