Partea extraordinară a Facebookului și încrederea în sine

Singura victorie adevărată, este victoria asupra ta! Morihei Ueshiba

Încrederea în tine, echilibrul interior și iubirea le vei căpăta întotdeauna în spațiul dintre stimul și răspuns.

În spațiul acela care se creează între momentul evenimentului și reacția ta la el. Prin eveniment mă refer la o replică, un gest, o imagine, o persoană, un anumit context sau o conjunctură aparte în care viața te pune neîncetat. De cele mai multe ori această reacție este atât de automatizată încât trece neobservată și-ți dă falsa impresie că nici măcar nu-ți aparține, iar asta aduce cu sine un sentiment de neputință, de lipsă de control și îți ucide din fașă libertatea de alegere, de decizie. Te face să te simți ca o spectatoare mută.

În limbajul românesc le-am denumi momente alea în care ți-a sărit muștarul, când te-ai înfuriat brusc în mijlocul unei discuții sau când ai fost orbită de furie și n-ai mai gândit rațional. De cele mai multe ori acțiunile generate în momentele astea turbulente au repercursiuni deloc plăcute, asta ca să nu zic grave.

Emoțiile au o durată de viață de doar 90 de secunde, maxim

Noile studii de neuroatonomie au demonstrat că emoțiile au o durată de viață de doar 90 sec maxim, atât.

Însă ca ele să dureze mai mult este necesar să fie recreate. Și cum sunt recreate? Printr-o poveste pe care o atașezi emoției. Deci restul de 10 ore, 24 h, 1 an, 10 ani etc în care suferi, reprezintă doar repetarea unei povești pe care ai atașat-o unei emoții care a durat inițial maxim 90 de secunde.

Cum definește Dr Jill cele 90 de secunde: „Odată declanșate, substanțele chimice eliberate de creierul nostru se dezlănțuie în corp și avem o experiență fiziologică. Timp de 90 de secunde de la declanșatorul inițial, componentele chimice ale furiei de exemplu, sunt disipate complet din corp, din sânge iar răspunsul automat este încheiat. Dacă  totuși, rămânem furioși după cele 90 de secunde au trecut, atunci este din cauza faptului că am adăugat o poveste proprie și am ales să ne ținem agățați de emoția respectivă permițându-i circuitului acesta să continue la nesfărșit.” ( referințe în cartea Revelaţii despre creier – Dr. Jill Bolte Taylor).

Cum poți obține controlul asupra emoțiilor tale?

1. Fii prezentă în corpul tău iar prin asta mă refer la a observa ce reacții fiziologice se petrec în corpul tău pe măsură ce emoția își începe traseul. Vei experimenta senzații ca încordare musculară, puls crescut, oscilații în respirație, înroșirea feței sau contracția corzilor vocale (răspunsuri ale sistemului nervos simpatic ptr mai multe referințe)

2. Rămâi atentă, calmă, cu picioarele pe pământ și observă cum gândurile iraționale încep să se perinde prin mintea ta.

3. Încearcă să elimini orice gând care se poate atașa de emoția respectivă ( mereu mi se întamplă așa, doar mie mi se poate întâmpla, nu meriți, ești proastă, toți oamenii sunt hoți și vor să obțină beneficii, mereu pierzi etc). Cea mai bună metodă este să inspiri și să expiri adânc timp de … exact..90 de secunde și încă un sfat pe care te rog să-l iei cu tine în orice moment al vieții în care vrei să rămâi în control, împinge cu limba în cerul gurii deoarece respirația și limba în cerul gurii sunt cele mai eficiente metode de a-ți stopa gândurile iraționale. Fă asta timp de 90 de secunde pentru a-i da voie emoției să se elibereze.

4. Reamintește-ți în momentele acestea cruciale că acel moment va trece și că orice răspuns emoțional pe care-l vei afișa va fi unul pe care-l vei alege conștient.

5. După ce experimentezi de multe ori primii 4 pași, învață ca între pasul 3 și 4 să identifici emoția provocată dar fără a te atașa de ea. Adică să-i dai un nume și atât: „simt furie, simt frustrate, exasperare, amărăciune, frică, anxietate, teamă, panică, teroare etc”

6. În timp învață să identifici care sunt factorii declașatori ai emoției și care sunt senzațiile fiziologice primare, ca să-i poți recunoaște și să te poți detașa și mai ușor.

După ce vei fi urmat etapele de mai sus pe care apropo le vei găsi ca recomandări în orice carte de știință și în orice disciplină sportivă sau artă marțială, ai garanția anilor de studii și miilor de oameni că vei putea vedea cu o claritate ieșită din comun realitatea, îți vei putea rescrie gândirea și îți vei alege răspunsul conștient. Apoi în timp cu cât îți vei mări distanța dintre stimul și răspuns, vei reuși să îți găsești echilibrul interior și încrederea în tine.
Pe mine spațiul creat între stimul și răspuns m-a readus mai aproape de Dumnezeu.

Când îți vei fi putut stăpâni mintea, vei știi că ai obținut cea mai importantă victorie din viața ta în fața căreia toate celelalte își vor pierde importanța.
Iar aici rolul pe care-l joacă Social Media cu Facebook și toate platformele de socializare, este de neegalat. Ne oferă un nesperat spațiu în care avem timp să ne analizăm reacțiile fără a fi necesar să dăm un răspuns compulsiv.

Ne oferă șansa de a simți stimulul, a face toți pașii de mai sus în siguranța casei, biroului, mediului cunoscut ca mai apoi după ce emoția își fi găsit drumul de ieșire, să răspundem conștienți și cu decizia deja asumată.

Ne oferă luxul de a nu avea un interlocutor în fața noastră. Ne mai oferă luxul de a nu fi necesar un răspuns imediat.
Ești singura/ singurul care poate decide dacă acceptă luxul de a-și câștiga încrederea în sine sau continuă să fie roboțelul programat inconștient. Ar fi păcat!

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.