Suferi de sindromul expertului universal?

Aveam săptămânile trecute o discuție lejeră cu o colegă, separate de grupul din care făceam parte, în care îmi povestea cât de rău s-a simțit pe perioada sarcinii. Cum nu am nicio experiență în domeniu și nimic folositor de spus, am stat și am ascultat până la un moment în care a menționat un subiect care mi-era cunoscut și pe care am ales să i-l împărtășesc ca un fel de info generală. Cunoscut de la mama care a fost de profesie asistentă pediatră pentru mai mult de 30 de ani. Fiind din școala veche, mama a asistat la multe nașteri împreună cu moașa din sat, dar să spunem că acei 30 de ani de experiență au fost doar un mic detaliu pentru o a treia persoană care a intervenit brusc în discuția noastră cu scopul de a mă contrazice ( nu pe mine mă contrazicea de fapt, ci experiența mamei).
Deși eu menționasem că una dintre cauze poate fi x. Vreau să îți redau exact replica:

– “Nu este deloc adevărat! Și eu am avut x și nu am avut deloc grețuri, deci nu se aplică ceea ce zici tu!”

Am avut un moment de pauză în care mi-am imaginat amuzată ca-n Ally Mcbeal, cum tipa care a intervenit stătea suspendată cu o ață și în jurul ei se învărtea tot pământul. În acel moment ea devenise punctul de referință pentru practicile medicale. Punctul 0.

Ce-i poți răspunde unei persoane care anulează o probabilitate a unei experiențe de 30 de ani ( pe care apropo o menționasem în discuție) din simplul motiv că ei nu i s-a întâmplat? Însă înainte de a trece de la amuzament la judecată, m-am oprit să mă gândesc când am procedat și eu la fel? Oare de câte ori nu m-am crezut punctul 0? De câte ori n-am emis răspunsuri general valabile pornind de la experiența mea? Iar răspunsul nu mi-a plăcut deloc. Nu neg c-am judecat apoi, dar am facut-o mult mai blând știind că judec și o parte din mine atunci. Însă i-am mulțumit ulterior (în gând) că mi-a adus oglinda lângă mine pentru că așa am înțeles unde am de lucrat.

Am realizat câte opinii generale am emis pe baza unor experiențe personale, în câte domenii m-am considerat educată și câte discuții în contradictoriu n-am iscat…

A avea o idee este una, iar a fi educat în domeniul respectiv este alta

Și căutând să mă lecuiesc rapid de sindromul “expertului universal” ( nu-l căuta pe Google c-am inventat eu termenul acum), weekendul trecut am dat peste Avi, profesorul (sau nu știu cum se numește) care a organizat retreatul de yoga & detox . Avi vine din India și predă yoga și practicile yogine ce țin de detoxifierea minții & corpului. Mai multe nu știu să-ți spun, acum mă documentez 🙂 Menționez că provine dintr-o cultură în care a fost crescut și educat în practicile yogine. Cu ce lecție a venit el pentru mine? Din nou cu cea a umilinței. La o întrebare adresată de un participant, oarecum în conexiune cu tema retreatului, legată de ideea lui despre cura de detoxifiere cu smoothie-uri, replica lui Avi m-a zguduit. Eu deja aveam un răspuns pregătit pentru participantul respectiv :))  însă eram curioasă și de părerea lui Avi. Răspunsul a venit simplu, lejer, umil și asumat: I’m not educated to answer – nu am educația necesară ca să-ți răspund.

Moment în care am rămas cu gura căscată. Efectiv! Un om care explica procesele de detoxifiere la nivel celular, aș fi spus că avea cât de cât o idee despre smoothie-uri și chestii. Dar am înțeles atunci că a avea o idee este una, iar a fi educat în domeniul respectiv este alta. Cred că o să-mi lipesc post-ituri prin casă cu replica asta.

Nu am educația necesară ca să-ți răspund! Extraordinar! Simplitate și înțelepciune dusă la nivel de artă.

Tu în câte domenii ai expertiză? Ești și tu un mic expert universal?

Eu una încep să mi reduc ușor, ușor “ariile de expertiză” și să învăț fraza “nu am educația necesară ca să-ți răspund”

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic.

Namaste!

 

Articole similare

Lasă un răspuns