Omul din arena

,,Nu este criticul cel care contează, nu cel care stă pe margine şi care arată cu degetul la cum s-a împiedicat omul puternic, ori cum ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine.
Meritul este al celui care se află în arenă;
al celui care are fața murdară de praf, sudoare și sânge;
al celui care se străduiește neobosit;
al celui care greșește și ratează în mod repetat;
al celui care cunoaște entuziasmul și devoțiunea și care se dăruiește unei cauze care merită efortul;
al celui care, în cel mai bun caz, cunoaște triumful unei mari realizări, iar în cel mai rău caz, eșuează dupa ce a îndrăznit ceva extraordinar;
al omului care știe că locul sau nu este alături de acele suflete slabe și reci care nu vor cunoaște niciodată nici victoria și nici înfrângerea…

” Theodore Roosevelt

Urmăream ieri pe un grup de pe Facebook cum două persoane împroşcau cu noroi, în scris, unul în celălalt. Furioşi dar informaţi, amândoi. Încă încerc să-mi dau seama care parte mă întristează mai tare: oamenii care intră iniţial în dispute (pe Facebook) jignind, umilind sau ceilalţi care le urmează.

Meritul este al celui care se află în arenă

În loc să învăţăm odată şi să începem să apreciem auto-dezvalurile şi curajul cuiva care şi-a luat poate cu greu inima-n dinţi să-şi exprime o parere, noi aruncăm cu noroi. E mai uşor să stai pe margine şi să judeci. Dar a comenta stând pe margine înseamnă laşitate, nu dezbatere. Greul se duce în arenă.

Eu cred ca platforma asta de socializare se apropie enorm de mult de tiparul „Ruşinii” din învăţămantul românesc. Acel tipar de „stai jos, eşti incompetent! Ai 4/5/6/7!” Când trebuia să înduri nu doar oprobiul profesorului/ învăţătorului dar şi oprobiul clasei (prietenilor tăi). Ca de la 8 în sus deveneai acceptabil. Grupurile de pe Facebook le văd tot ca pe nişte clase, doar ca sunt cu oameni mari. De fapt nu doar grupurile ci chiar întreaga platforma.

Stii, de parcă totul e alb sau negru. De parcă dacă nu e ca tine, înseamnă că nu e deloc. Astea se numesc simplu: LIMITĂRI.
Cel care spune „Ba nu e aşa! E ca mine!”, spune de fapt: „Uite! Atât văd eu, atât înţeleg eu!” Simplu! Poate fi, da. Dar nu zice nimeni că e doar ca tine. Până acolo ai ajuns cu înţelegerea/ experienţa în viaţa ta. Şi e super ok. Doar înţelege că-ţi expui limitele, nu inteligenţa. Până la Columb lumea se temea să strabată globul de frică să nu pice. Ca mna, pământul era plat…

Am auzit că în Japonia nu exista nume de străzi, aşa cum există în restul lumii, ei au doar numere la blocuri/ case. Dacă vrei să te orientezi pe un bulevard, trebuie să urmăreşti nr. casei. De ce aşa? Pentru ei străzile reprezintă doar spaţiile goale dintre case iar obiectivele importante sunt casele, nu străzile.

Te intreb, oare e greşit? Oare se rătăcesc sau e doar o altă parte a unei soluţii?

Cum ar fi dacă împreună am începe să schimbăm un pic paradigma aia în care doar noi avem dreptate şi să învăţăm un pic, puţin câte puţin, umilinţa cu tot ce înseamnă ea?

 

Dă-i voie omului să poată cunoaşte triumful unei mari realizări sau chiar eșecul! Iar tu învaţă să apreciezi că a îndrăznit.

 

Iar atunci când cineva îşi va face curajul să împărtăşească o opinie propire, care slava cerului ca va fi în contradicţie cu a noastră, să putem spune:

1. Interesant! Uite un alt unghi de a privi lucrurile, diferit de al meu. Am trăit şi eu o experienţă similară ( dacă e cazul) iar lucrurile au luat o anumită turnură ptr mine (fericita sau nefasta). Aş putea să-i urez succes, să-l întreb dacă are nevoie de ajutor şi eventual să-i spun ce m-a ajutat pe mine.

2. Nu-s deloc de acord cu ce zice el/ ea însa îi sunt recunoscător/ recunoscătoare că mă ajută să-mi formez o opinie proprie având şi un alt unghi de vedere. Multumesc!

Cum să-i spui celui care vorbeşte din experienţă proprie, că nu are dreptate? Zău! Îi cunoaştem noi lui/ei experienţa şi avem cumva aceleaşi filtre de judecată?

Şi aceştia sunt doar 2 paşi mici.

Eu am în lista mea de prieteni persoane cu a căror parere, pe alocuri, sunt în total dezacord. Minunat! Iar asta mă ajută să lucrez cu limitele mele şi să încerc să-mi măresc paleta de informaţii şi de opinii asupra lumii. Alţii o văd altfel şi am devenit extrem de curioasa şi deschisă să ascult alte opinii şi viziuni.

Dacă te întrebi însă dacă mi se urcă sângele la cap când citesc ceva ce contravine credinţelor mele actuale? DA! Evident! Mi se urcă, încă, doar ca a disparut încordarea şi chiar a ajuns să mă entuziasmeze. Iar când mă observ comentând de pe margine, mă retrag pentru că am înţeles că nu atunci e momentul şi nici locul în care să-mi interoghez credinţele.

Luptele adevărate se dau mai întâi în interior.

 

Arena te aşteaptă! Îţi doresc să-ţi asumi responsabilitatea unei vieţi trăite din plin!

 

E rândul tău…

Dacă ţi-a plăcut, te invit să împărtăşeşti ce a rezonat cel mai mult cu tine şi de ce.

Lasa un comentariu mai jos şi spune-mi ce ţi-a atras atenţia.

Articole similare

4 comentarii

  1. Foarte interesant, dar si adevarat articolul. Daca toti am ajunge la stadiul asta draga mea, consider ca ne ar fi mult mai usor sa ne expunem anumite pareri, idei…si nu ne ar mai fi „frica” sa o facem. Dar orice mic pas cum ar fi un share la articol, mai lumineaza o minte😁😘 app…multa bafta😉

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.