Inspirată de statusul lui Paul Avram de ieri despre iertare, m-am gândit ce înseamnă de fapt a ierta, a iubi și nu numai.
Și am conștientizat ca descriem acțiuni prin folosirea verbelor care ne-au fost transmise pe cale orala încă din copilărie și undeva în spatele gândurilor există așteptarea ca acțiunea să înceapă și să se sfârșească atunci când a început. Dar de fapt asta înseamnă minimizare și amăgire.
Când ne gândim la acțiunea de a mânca de exemplu, care într-adevar este o acțiune de sine stătătoare, nu luăm în calcul și alegerile premergătoare aceasteia. Nu realizăm că de fapt este un întreg proces și nu ne asumăm conștient responsabilitatea parcurgerii întregului act de satisfacere al unei nevoi.
Dacă luam exemplu aparent simplu de „A mânca” – el se referă la actul de masticație/glutiție în sine, însă te poți apuca să mânânci doar după ce ai bifat o serie de alte acțiuni înainte. Acesta implică de fapt un ciclu întreg care pornește inițial cu o senzație, senzația de foame. Cum îți dai seama ce este o senzație? Senzația este aceea care îți perturbă starea de echilibru a organismului tău.
Când senzația ajunge destul de pregnantă, apare conștientizarea ei. Adică începi să te întrebi ce se petrece. Mai exact în tine are loc un proces de mixarea a unor sentimente, gânduri, senzații care au ca scop interpretarea senzației inițiale. De exemplu poți crede ca ți-e sete abia când realizezi că ți s-a uscat gura, că ești irascibil fără motiv aparent sau realizezi că începe să ți se strângă stomacul. Atunci v-a intra în scenă procesul de conștientizare și alegere a nevoii reale. Ți-e sete, ți-e foame sau ți-e somn.
Când ai conștientizat că acele senzații reprezintă de fapt o nevoie – acea de a te hrăni, te vei mobiliza și vei porni către îndeplinirea scopului. Subconștient apare întâi un proces de destructurare a noului – ce anume să mănânci, cum, când ca mai apoi să apare o asimilare a întregul proces.
Abia după ce ți-ai satisfacut nevoia ( ai mâncat), cercul se va închide și corpul va reveni la starea sa inițială de echilibru, fiind pregatit pentru un alt ciclu de satisfacere al unei alte nevoi. Iar mâncatul este un proces pe care l-ai învățat, este automatizat deja. De fapt ai fost învățat/ă să te hrănești. Și are cam aceleași reguli pentru toți. deși instrumentele folosite sunt diferite. Unii mănâncă cu mâna, cu furculița, alții cu bețele etc.
Dar ce te faci cand interpretarea senzațiilor ia forma unor procese psihologice complexe ca ” a iubi”, ” a ierta”, ” a uita”, ” a învăța” etc.
Ele ți-au fost prezentate ca acțiuni simple: Învață! Iartă! Iubește! Pe cine iubești mai mult?
Cineva ți-a etichetat o stare după propriile sale interpretări, adică de ex. ai învățat ce înseamnă iertarea după credințele părinților sau a figurilor de atașament. Adică tu crezi că știi ce înseamnă iertarea pentru că așa ți-a fost spus. Dar de fapt tu știi procesul iertării ce a aparținut unui adult care a ars niște etape până la momentul în care ți-a spus „Iartă! Uită! Iubește! Invață! Tu n-ai mai stat să fii atent/ă cum de fapt se satisface nevoia asta în modul tău propriu.
Prin urmare minimizezi ( zici că iubirea/iertarea se întâmplă pe loc și doar în modul în care ai fost învățat/ă), vezi că nu-ți iese apoi te judeci că nu-ți iese.
Tu cum îți recunoști și onorezi procesele interioare? Asteptandu-te să se încheie atunci pe loc, fără să ai rabdare sau le dai spațiu sau începi să fii atent/ă cum se simte fiecare senzație pentru tine?
Atunci când îți dai voie să spui ca nu știi cum, te deschizi de fapt către tine.
Un comentariu