N-am plâns la niciun film așa cum am plâns la filmul „S-a născut o stea”, care, din punctul meu de vedere, reprezintă un punct de cotitură în subconștientul colectiv, pe mai multe planuri.
S-a născut o stea este filmul unei decăderi psihice, emoționale și fizice ce intră în contrast cu o ascensiune fulminantă a unui succes.
Lupta eroului reprezintă de fapt ecranizarea cu succes a teoriei traumei timpurii și a efectelor pe care aceasta le are asupra unui organism. Jackson este de fapt victima cu un trecut traumatic depre care nu vorbește și din care nu poate evada. Acea retrăire a trecutului care nu-i lasă loc absolut deloc pentru prezent, chiar dacă prezentul îi oferă numeroase portițe de salvare.
Mai presus de povestea de dragoste, eu am văzut drama unei persoane bântuită de fantomele trecutului (o copilărie traumatizantă) și modurile defectuoase prin care eroul a încercat să-i facă față. Încercările nereușite ale lui Jackson de a-și amorți simțurile conduc către finalul previzibil al unei dureri trăite în tăcere. O durere pe care societatea a împins-o, extrem de nociv, exact ca pe imaginea bărbatului, până într-acolo încât l-a făcut să pară stană de piatră, om (aparent ) fără de trăiri.
Povestea de iubire dintre Ally și Jackson are loc în tabloul unei tulburari complexe de stres posttraumatic și ale unei organizări disociative a personalității ( acea capacitate a creierului care ca urmare a traumei suferite care face ca eul să se disocieze în 2 tipuri de personalități) – O parte care funcționează în viața cotidiană ( persoană aparent normală) și cealaltă parte sau părți blocate în momentul traumei ( Personalitatea emoțională).
Personalitatea emoțională este acea parte din Jackson care consumă alcool/ droguri, cea care povestește specialistului de la AA despre copilăria sa și cea care alege finalul. Iar Persoana aparent normală este cea care operează atunci când nu este sub influența alcoolului sau a drogurilor. Filmul prezintă în prim plan mecanismele de adaptare ale unei persoane care a suferit ( din cele povestite) o traumă timpurie trăind cu un tată alcoolic și fiind crescut de un frate vitreg care era doar pe alocuri prezent și care i-a devenit figură de atașament. Cu siguranță povestea ascunde mai multe evenimente traumatice.
Ally conține și joacă autentic efectele traumei vicariante (sau cum mai este numită – trauma de relație ). În această poziție se află de obicei membrii familiei sau personalul medical care iau parte la traumă sau sunt martorii efectelor lor. Ally ca iubită a lui Jackson trebuie să învețe să-și pună trăirile pe plan secundar atunci când este expusă în fața efectelor mecanismelor de coping ale acestuia. Bradley a pus (poate) în scenă, căderea psihologiei dominației masculine scoțând în față succesul unei femei muncitoare, autentice și care din iubire alege să-și sacrifice viitorul profesional, care știe că la momentul potrivit, scena va avea loc pentru amândoi. Filmul mai vorbește despre un pas extrem de important, chiar dacă tardiv în cazul de față, al eroului principal de a solicita ajutor și rezultatele pozitive obținute după 2 luni de reabilitare.
Povestea lor de iubire nu subliniează gelozia decât într-o singură scenă, cea cu tortul, însă ce scoate la suprafață sunt eforturile lui Jackson de a menține autenticitatea unui imperiu rock, imperiu dominat de bărbați. De aici izvorăște și dorința de a o menține autentică pe Ally, deși prin asta nu-i împiedică ei ascensiunea. Mai mult chiar, ajunge să piardă ocazia de a fi solistul ultimului spectacol din turneul tribut pe care el însuși l-a susținut, fiindu-i dat doar rolul de chitarist. O altă nuanță fină a filmului este că ajunge să cânte chiar Pretty woman – care în subconștientul colectiv este fundalul sonor al unui alt film celebru, și prin asta ar putea sublinia ideea filmului cu același nume, chiar dacă Ally nu a avut rolul de femeie ușuratică – însă ce schimbă aici este faptul că „Pretty Woman” urcă imediat după pe scenă ca să ia premiul Grammy, astfel schimbând total paradigma femeii întreținute.
Dacă până acum primul contact sexual era din acela cu artificii și haine aruncate peste tot, Bradley a adus tandrețea, greșeala și împleticeala în prim plan. Să nu uităm că Jackson este un rock star care se trezește dintr-o beție atunci când inițiază primul contact sexual. Un mare plus pentru faptul că normalizat primul act sexual al unui cuplu. și pentru simplitatea cererii în căsătorie și a ceremoniei.
Existau atât de multe posibilități de rescriere a scenariului câte ar fi fost de rescriere a finalului.
Ar fi extrem de multe de spus despre filmul acesta așa cum l-am perceput eu, întrebarea pentru tine ar fi – În care dintre cei doi te-ai regăsit cel mai mult?
Mecanismele de coping pot să susțină multă vreme funcționarea normală a organismului, până într-un moment în care n-o mai pot face cu succes sau nu se mai pot adapta unei situații apărute. Cel mai important este să există o eliberare emoțională și fizică a ce a fost experimentat, ca să nu mai existe nevoia de amorțire temporară cu diverse substanțe sau comportamente nocive.
Este un film pe care-l recomand din perspectiva unui om pasionat de traumă și efectele ei, cu mențiunea că ajutorul specializat chiar salvează vieți. Bradley este însuși exemplul că orice dependență poate fi depășită, el învingând lupta cu dependența de alcool.
Pentru finalul pe care l-a ales îi port un imens respect lui ca și regizor, deoarece atât versurile cât și interpretarea vocală reprezintă punerea în scenă a jelirii pierderii unui om drag. Un loc care nu va fi înlocuit niciodată, dar un loc care în timp va învăța să trăiască așa.
Un film de cel puțin un Oscar.
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
Povestesc despre relații și cum să creezi spațiu iubirii pe care ți-o dorești
