Am să-mi fac un tricou pe care să-l port ca uniformă și pe care să scrie: NORMALITATEA VINE ÎN ENORM DE MULTE FORME.
Și cred că mai pun un banner pe blog pe care să scriu: răspunsul meu la întrebarea „E normal ceea ce simt? – Păi dacă asta simți, bineînțeles că este normal.”
Mesajul pentru tricou este de fapt răspunsul la întrebarea care rupe tiparul societății de normal și anormal. Mi se pare atât de aberant că toți ceilalți să dețină cheia trăirilor altei persoane. Ca cineva să spună la modul general și fără a discuta punctual, ce este bine și ce este rău. Da, da! Știu teoria și necesitatea ei, mă refer acum la formele subtile ale trăirilor emoționale, că dacă am funcționa logic, cât de ușor ar fi totul.
E ca și cum aș spune unui grădinar că toate plantele pe care le-a cultivat au același ritual de îngrijire. Toate se udă în același timp, cresc în același ritm, au nevoie de același sol și se plantează în același fel. Și să luăm o constantă pe care să o denumim „normalitate” sau „la fel”.
Îți dai seama câ toata grădina ar fi anormală? Dacă am privi prin „ochii” roșiilor normale, castraveții ar fi anormali, dacă am privi prin „ochii” păstăilor normale, strugurii ar fi anormali. Sau dacă roșiile s-ar privi între ele, care este normala și care nu?
Aberant, nu?!
Și cu toate astea folosim peiorativ înțelesul expresiei „mare e grădina Domnului”…
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
